Obezitatea - dincolo de mituri

  • Posted on: 22 January 2016
  • By: admin

Obezitatea este una dintre cele mai actuale şi mai grave probleme de sănătate publică cu care se confruntă lumea contemporană. Cauzele ale obezităţii au fost intuite încă din antichitate. Ipoteza excesului alimentar şi a sedentarismului fiind formulată de mulţi medici şi filozofi din vechime. De pildă, Hipocrate, în scrierea sa “De Flatibus”, spune că „este foarte vătămător pentru sănătate să se ia mai multă mâncare decât suportă constituţia fizică, atunci când, în acelaşi timp, nu se recurge la exerciţiu pentru a îndepărta excesul.”  Celălalt medic vesti al antichităţii, Galen, relatează chiar un experiment care confirmă aceeaşi ipoteză a balanţei energetice dezechilibrate. Regimul folosit de Galen în cazul unui individ „cu grăsime uriaşă” a inclus alergare în fiecare dimineaţă până la apariţia unei transpiraţii abundente, un mic dejun redus în dimensiuni, consumarea la celelalte mese a unor alimente puţin hrănitoare şi muncă pentru tot restul zilei. Rezultatul curei drastice de slăbire – cum am numi-o astăzi - a fost o reducere dramatică a greutăţii într-un timp foarte scurt. (De Sanitate Tuenda. lib 6 cap 8.)
Cu toate acestea, în zilele noastre miturile privind cauzele şi tratamentul obezităţii au o răspândire suprinzătoare deşi multe dintre aspectele neclare ale acestei probleme complexe de sănătate individuală şi publică au fost elucidate într-o măsură satisfăcătoare de ştiinţa medicală. Aceste prejudecăţi şi mituri persistă nu doar printre clasele sociale sau vârstele cu acces mai limitat la sursele de informare dar chiar şi în mass-media.

Scopul materialului care urmează este de a risipi, măcar într-o oarecare măsură, câteva dintre cele mai răspândite distorsiuni sau erori cu privire la obezitate şi de a ajuta la însuşirea unor puncte de vedere mai bine întemeiate.

Mitul nr. 1: Obezitatea este cauzată de alimentele acide.

Una dintre descoperirile cele mai fenomenalo-senzaţionalo-fantastice pe care le-am întâlnit în ultimii ani pe Internet este aceea  că adevărata cauză a obezităţii este acidifierea organismului. Explicaţia merge până la detalii copleşitoare: „Organismul produce celule adipoase pentru a transporta acizii de la organele cele mai importante, vitale, pentru ca acesti acizi sa nu distruga organele. Grasimea salveaza viata dvs! Aceasta grasime este de fapt un raspuns, o reactie a organismului la excesul de acizi.” (Sursa: http://www.alcalinizare.ro/obezitate.php accesat la data de  15.02.2013) Pentru ca binefacerile Internetului să fie depline, internauţilor li se explică tainele alimentelor care, se încadrează în două categorii: acide şi alcaline. Interesant este că printre articolele enumerate în categoria alimentelor alcaline se află şi avocado, nuca de cocos (în privinţa acesteia suntem totuşi avertizaţi că trebuie să fim atenţi, e vorba de „nuca de cocos intreaga, nu macinata”; nu e prea clar totuşi dacă nuca întreagă include sau nu „lemnăria”.), soia, fasolea, hrisca, meiul, uleiul de măsline (doar cel presat la rece!), uleiul de rapiţă, de cătină, de seminţe de struguri etc. Marea descoperire ar putea fi testată foarte simplu: trecerea pe un regim alimentar format din fasole, mei, uleiuri, nucă de cocos (mă gândesc că descoperitorii adevăratei cauze a îngrăşării nu s-ar supăra dacă am face o excepţi, şi nu am include în dieta experimentală şi partea lemnoasă a nucilor de cocos) şi celelalte alimente „alcaline”. Dacă s-ar găsi un sponsor pentru avocado, nu exclud posibilitatea de a accepta eu însumi postura de cobai. Desigur, glumesc, pentru că teoria este pur şi simplu atât de neplauzibilă încât nu necesită nici un fel de testare.

Mitul nr. 2: Obezitatea este o problemă strict americană.

Realitatea este că în ultimii ani obezitatea a atins proporţii epidemice în Europa. Statisticile arată că prevalenţa ei s-a triplat în ultimii 20 de ani. Experţii OMS avertizează că dacă actualele tendinţe nu sunt frânate numărul adulţilor obezi din Europa va ajunge în 2010 la 150 de milioane, ceea ce, practic, înseamnă 20% din populaţia regiunii. Rapoartele oficiale ale OMS arată că în cea mai mare parte a ţărilor europene, 30-80% din populaţia de vărstă adultă este supraponderală. Rata obezităţii la populaţia adultă variază între 13% (cum este în Portugalia) şi 23% (în Finlanda). Conform estimărilor făcute de experţii organismelor mondiale pentru anul 2005, 37,7% dintre bărbaţii din România sunt supraponderali în timp ce la femei procentul este de 40,6%. Prevalenţa obezităţii în România a fost estimată pentru anul 2005 la 5,5% în rândul bărbaţilor şi la 12% în rândul femeilor. Deşi există diferenţe semnificative între diversele ţări, rata obezităţii înregistrează o creştere îngrijorătoare în toate părţile Europei.

Mitul nr. 3: Obezitatea nu afectează populaţiile nevoiaşe, sărace.

Nimic mai fals. În mod paradoxal, în majoritatea ţărilor din regiunea europeană, obezitatea este mai frecventă în comunităţile umane defavorizate, caracterizate prin venituri reduse, educaţie deficitară şi acces limitat la îngrijiri medicale. Se pare că obezitatea reflectă inegalităţile şi chiar le accentuează, ducând la formarea unui cerc vicios. Indivizii, în special cei aflaţi în situaţii defavorizante, se confruntă cu o sumedenie de constrângeri, sociale, financiare şi de alt tip, atunci când iau decizii în ce priveşte alimentaţia şi activitatea fizică. De exemplu, în Franţa, o porţie de fructe şi legume de 100 de calorii, conţine de aproximativ cinci ori mai mulţi nutrienţi dar este de cinci ori mai scumpă decât o cantitate echivalentă ca şi conţinut energetic, din alte alimente. La aceasta trebuie adăugat faptul că persoanele cu venituri mici au de obicei acces limitat la sălile de sport sau de fitness şi trăiesc în zone care nu îmbie la activitate fizică. Deşi ţările mai bogate, caracterizate prin cele mai mari diferenţe în ce priveşte veniturile populaţiei bogate şi sărace, tind să aibă cele mai înalte niveluri ale obezităţii, totuşi, studiile arată că ţările mai sărace care sunt în dezvoltare, înregistrează o creştere rapidă a obezităţii.

Mitul nr. 4: Obezitatea este o problemă mai mult de estetică decât de sănătate.

Realitatea este că persoanele obeze au un risc crescut faţă de o serie întreagă de maladii grave iar pentru societate constituie o problemă economică. Persoanele obeze se îmbolnăvesc mai des de diabet zaharat de tip 2, boală coronariană, hipertensiune arterială, afecţiuni ale veziculei biliare, anumite forme de cancer (endometrial, ovarian, mamar, cervical, prostatic, colorectal, vezicular, pancreatic, hepatic, renal) şi sunt afectate mai des de probleme psihosociale. Statisticile arată că excesul ponderal este cauza a mai mult de 1 milion de decese în regiunea europeană a OMS, în fiecare an. Potrivit unei estimări recente efectuată de Departamentul de Sănătate al Marii Britanii, dacă tendinţele actuale în ce priveşte obezitatea se menţin, bărbaţii vor avea o speranţă de viaţă cu cinci ani mai mică în anul 2050 faţă de media de viaţă actuală.
Obezitatea este realmente şi o problemă economică. Obezitatea presupune costuri imense pentru societate constituind o sarcină suplimentară pentru bugetele ţărilor afectate. În regiunea europeană a OMS, cheltuielile datorate obezităţii la adulţi se ridică la 6% din totalul cheltuielilor cu sănătatea. La acestea se adaugă costurile indirecte, datorate pierderii de vieţi, a productivităţii scăzute. Aceste pierderi sunt de cel puţin două ori mai mari. Statisticile din SUA arată că cheltuielile anuale pentru sănătate sunt cu 36% mai mari la persoanele obeze în comparaţie cu cele care au un IMC normal. Persoanele obeze au o probabilitate mai mare de a lipsi de la serviciu datorită problemelor de sănătate. În sfârşit, mai trebuie luate în cosniderare alte costuri datorate unor factori cum ar fi performanţele reduse la şcoală şi discriminarea de la locul de muncă.

Mitul nr. 5: Copiilor le stă bine să fie mai plinuţi şi oricum vor slăbi pe măsură ce vor creşte.

Realitatea este că copiii sunt în mod special periclitaţi de obezitate. În Europa, cea mai frecventă tulburare înregistrată la copii este obezitatea. Actualmente, circa 20% dintre copii sunt supraponderali şi dintre aceştia, o treime sunt obezi. Se estimează că în 2010 numărul copiilor şi adolescenţilor obezi din Europa va ajunge la 15 milioane.Aceasta înseamnă că peste numai patru ani, unul din zece copii europeni va fi obez. Aceşti copii sunt expuşi unui risc crescut de diabet zaharat de tip 2, hipertensiune arterială şi tulburări de somn. În plus ei au o probabilitate mai mare de a suferi din cauza unor probleme psihosociale. Faptul care ar trebui să ne pună serios pe gânduri este că aceşti copii au o şansă foarte mare de a rămâne obezi şi la vârsta adultă şi de a contracta şi mai multe afecţiuni grave. Ca urmare, durata vieţii şi calitatea vieţii lor va fi redusă. Copiii îşi formează obiceiuri alimentare şi de activitate fizică pe care le menţin pe tot restul vieţii.

Mitul nr. 6: Obezitatea este inevitabilă, având cauze genetice sau hormonale.

Realitatea este că obezitatea se datorează în marea majoritate a cazurilor faptului că se consumă mai multe alimente decât reuşeşte organismul să folosească în cursul activităţilor fizice. Excesul ponderal se evaluează cu ajutorul indicelui de masă corporală (IMC). IMC se calculează împărţind greutatea corporală a persoanei (exprimat în kg) la pătratul înălţimii (exprimată în m). La adulţi, valorile normale ale IMC sunt cuprinse în intervalul 18,5 şi 24,9. Un IMC de 25 sau peste, înseamnă că individul este supraponderal. Mai exact, valorile cuprinse între 25 şi 29,9 sunt etichetate ca pre-obezitate iar cele peste 30 ca obezitate.
La fel de real este că societatea modernă prin factori cum ar fi, aglomerarea populaţiei în mediu urban, transporturile motorizate, consumul crescut de alimente rafinate şi de băuturi etc., toate cuprinse în aşa-numitul „mediu obezogen”, încurajează un stil de viaţă care creşte riscul de obezitate. Două treimi din populaţia regiunii europene a OMS trăiesc în mediu urban şi cifrele sunt în continuă creştere. Pe lângă contribuţia individului menţionată mai sus, mediul are şi el o influenţă importantă care poate contribui din plin instalarea obezităţii.

Mitul nr. 7: Principalii vinovaţi pentru răspândirea pe scară tot mai largă a obezităţii sunt coloranţii artificiali, conservanţii şi în general aditivii care se adaugă mai nou alimentelor.

Obiceiurile alimentare ale oamenilor şi aspectul alimentelor s-au schimbat într-adevăr foarte mult în ultimele decade. Cu toate acestea, factorii alimentari cărora li se datorează în mod real răspândirea epidemică a obezităţii nu sunt aditivii alimentari atât de vehement incriminaţi. Schimbările cu impact real trebuie identificate în altă parte, şi anume în creşterea disponibilităţii alimentelor şi creşterea consumului de produse dense în calorii în dauna produselor bogate în fibre alimentare. Pe plan mondial, cantitatea de hrană disponibilă a crescut de-a lungul timpului. În medie, raţia calorică necesară zilnic pentru menţinerea greutăţii este de 2000 de calorii la femei şi de 2500 calorii la bărbaţi. În 1961, numărul de calorii disponibile zilnic pe cap de locuitor era de 2300. Acest număr a crescut la 2800 de calorii în 1998 şi până în anul 2015 probabil va depăşi 3000 de calorii. Un alt aspect de care trebuie să ţinem cont este că preţurile alimentelor au scăzut în timp. De exemplu, preţul real al orezului, grâului, porumbului, al grăsimilor şi zahărului au scăzut cu circa 60% între anii 1960 şi 2000. În ce priveşte creşterea consumului de alimente rafinate, dense în calorii este suficient să amintim că în timp ce la începutul secolului XX, oamenii mâncau mai puţin de 5 kg de zahăr pe an, la ora actuală, cantitatea de zahăr consumată anual de un european a crescut la 40 - 60 kg. Efectul obezogen al creşterii consumului de alimente rafinate, concentrate în calorii a fost accentuat de un fenomen complementar. scăderea consumului de fructe şi legume. Un sondaj recent efectuat de OMS în regiunea europeană arată că numai 30% dintre băieţi şi numai 37% dintre fete cu vârsta între 13-15 ani mănâncă fructe în fiecare zi. Totuşi, în ansamblu, deoarece există mai mult hrană la dispoziţie, oamenii mănâncă mai mult.

Mitul nr. 8: Sportul şi exerciţiile fizice nu numai că nu ajută la slăbire ci chiar predispun la îngrăşare deoarece cresc pofta de mâncare.

Realitatea este că această idee nu reprezintă nimic mai mult decât un pretext comod pentru evitarea efortului de a începe sau continua un program regulat de exerciţii fizice. Adevărul este că sedentarismul are un rol cert ca şi factor de risc al obetizăţii. În Europa occidentală, cel puţin două-treimi dintre adulţi nu fac destulă mişcare şi nivelul de activitate fizică este în continuă scădere. OMS recomandă ca adulţii să facă cel puţin 30 de minute de activitate fizică moderată în fiecare zi. Aceasta poate fi efectuată sub formă de mers pe jos, mers cu bicicleta, muncă în gospodărie, joacă, grădinărit, sau diverse acitivăţi sportive. Copiii ar trebui să facă cel puţin 60 de minute de activităţi fizice variate în fiecare zi. Mediul în care oamenii trăiesc, acasă, la şcoală, la serviciu, în timpul deplăsărilor etc., descurajează deseori stilul de viaţă activ. Statisticile europene arată că 50% dintre deplasările cu automobilul sunt pe o distanţă mai mică de 5 km, o distanţă care ar putea fi parcursă cu bicicleta în 15-20 minute sau pe jos, în 30-50 minute.

Mitul nr. 9: Medicina nu are soluţii eficiente pentru problema obezităţii. Fiecare obez trebuie să-şi găsească soluţia specifică pentru slăbire, apelâng la diverse cure speciale.

Realitatea este că strategiile raţionale, ştiinţifice atât pentru rezolvarea cazurilor individuale cât şi pentru stoparea epidemiei la nivel populaţional trebuie să încurajeze pe de o parte alimentaţia sănătoasă prin reducerea consumului de grăsimi şi zahăr şi creşterea consumului de fructe şi legume şi pe de altă parte creşterea nivelului de activitate fizică. În ce priveşte obezitatea la nivel individual, persoanele afectate ar trebui să aibă o atitudine cât mai raţională, pentru a evita mulţimea de soluţii aparent facile sau rapide dar care în realitate pot fi riscante sau în cel mai bun caz ineficiente.
În ce priveşte obezitatea ca problemă de sănătate publică, societatea, guvernele trebuie să-şi asume reponsabilitatea prin măsuri complexe. Alternativele mai sănătoase de hrană trebuie să devină mai ieftine şi mai disponbile în magazine, la locurile de muncă şi cantinele instituţiilor de învăţământ. Alimentele şi băuturile dense în calorii nu ar trebui promovate şi ar trebui înlocuite cu produse cu valoare nutritivă calitativ mai crescută. Ocaziile de a face exerciţii fizice în condiţiile vieţii de zi cu zi ar trebui să devină mai accesibile, cum ar fi de pildă prin încurajarea mijloacelor de transport active, tuturor categoriilor de populaţie, la şcoală sau la locul de muncă. Este de importaţă vitală ca această acţiune să implice toate sectoare societăţii şi să fie sprijinită la nivelul comunităţii locale, prin autorităţile de la fiecare nivel până la nivel internaţional. Schimbarea comportamentului oamenilor necesită participarea activă a societăţilor comerciale producătoare de alimente, a societăţilor comerciale (supermarketuri), a sectorului guvernamental (comerţ, agricultură, sănătate, transport, muncă, urbanism, educaţie şi sport) şi a comunităţii locale însăşi. Mass-media are o influenţă foarte mare în promovarea unui stil de viaţă sănătos. Stimularea populaţiei în sensul adoptării unui stil de viaţă sănătos are numeroase beneficii care depăşesc aspectele sanitare-medicale, incluzând aspectele economia şi dezvoltarea.

Autor: dr. Valentin Nădăşan
Data publicării: 12.12.2006.
Data ultimei actualizări: 15.02.2013.

Bibliografie

10 things you need to know about obesity, WHO European Ministerial Conference on Counteracting Obesity, Diet and physical activity for health, Istanbul, Turkey, 15-17 November 2006 http://www.euro.who.int, accesat la data de 30.11.2006.
WHO Global InfoBase Online, http://www.who.int/ncd_surveillance/en/ accesat la 11.12.2006.