Când rinichii nu mai filtrează sângele cum ar trebui, tratamentul depinde mult de cât de avansată este boala și de cât de repede s-a instalat. Unii pacienți se descurcă ani de zile cu medicamente și ajustări ale dietei, alții ajung să aibă nevoie de dializă sau chiar de un transplant. Iată ce opțiuni există, cum se alege una față de alta și ce presupune fiecare în practică.
Cum se stabilește ce tratament e potrivit
Insuficiența renală nu arată la fel la toți pacienții. Există forma acută, care apare brusc, adesea după o infecție severă, o deshidratare importantă sau un medicament nefrotoxic luat pe o perioadă lungă, și există forma cronică, care se instalează treptat, de-a lungul anilor, cel mai des pe fondul diabetului sau al hipertensiunii arteriale netratate corect.
Medicul nefrolog evaluează funcția rinichilor prin mai multe analize: creatinina serică, ureea, rata de filtrare glomerulară estimată (eGFR) și sumarul de urină. Pe baza acestor valori, boala renală cronică se împarte în cinci stadii, de la funcție renală ușor scăzută până la insuficiență renală terminală. Tratamentul se adaptează în funcție de stadiu, de cauza de bază și de starea generală a pacientului.
Ce se poate face cu medicamente și dietă
În stadiile timpurii și medii, obiectivul principal nu e să „repare” rinichii, ci să încetinească deteriorarea și să protejeze ce a mai rămas din funcția lor. Asta se face în primul rând tratând cauza: controlul glicemiei la pacienții cu diabet, scăderea tensiunii arteriale la cei cu hipertensiune, tratamentul bolilor autoimune care afectează rinichii.
Medicul poate recomanda mai multe clase de medicamente, printre care inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei sau blocanții receptorilor de angiotensină, care au efect protector direct asupra rinichilor, nu doar tensional. În ultimii ani, ghidurile europene de nefrologie includ și o altă clasă, inhibitorii SGLT2, care s-au dovedit utili în încetinirea progresiei bolii renale cronice la anumiți pacienți.
Dieta joacă un rol real, nu decorativ. Reducerea aportului de sodiu, potasiu, fosfor și proteine animale poate diminua sarcina de lucru a rinichilor și amâna momentul în care dializa devine necesară. Aceste ajustări nu se fac după ureche: un dietetician cu experiență în boli renale poate face diferența, mai ales că restricțiile variază de la un pacient la altul, în funcție de analizele curente.
Când intră dializa în discuție
Dializa nu se recomandă la o valoare anume a creatininei, ci atunci când simptomele devin semnificative: oboseală extremă, greață, retenție de lichide, valori ale potasiului sau ale ureei care pun viața în pericol. De regulă, această etapă corespunde unui eGFR sub 10-15 ml/min/1,73 m².
Există două forme principale. Hemodializa se face de obicei de trei ori pe săptămână, câte patru-cinci ore, la un centru de dializă. Sângele este trecut printr-un filtru extern care îndeplinește funcția rinichilor. În România, hemodializa este decontată de CNAS pentru pacienții asigurați, iar centrele de dializă funcționează atât în sistemul public, cât și în cel privat, în baza unui contract cu casa de asigurări.
Dializa peritoneală se face acasă, printr-un cateter plasat în abdomen. Lichidul de dializă este introdus și eliminat de mai multe ori pe zi sau pe noapte, cu ajutorul unui aparat. E o opțiune mai potrivită pentru pacienții care locuiesc departe de un centru de dializă sau care vor să-și păstreze o mai mare independență. Necesită însă instruire serioasă și condiții igienice stricte acasă.
Transplantul renal, singura opțiune care „înlocuiește” rinichiul
Dializa menține pacientul în viață, dar nu restaurează funcția renală. Transplantul renal face asta. Rinichiul poate proveni de la un donator decedat sau de la un donator viu, de regulă o rudă sau un apropiat cu grupă sanguină compatibilă.
În România, transplantul renal se realizează în câteva centre universitare, iar lista de așteptare pentru un organ de la donator decedat poate fi lungă. Pacienții cu un donator viu disponibil au șanse mai bune de a fi operați mai repede. După transplant, tratamentul imunosupresor este obligatoriu pe viață, pentru a preveni rejetul organului.
Întrebări frecvente
Dializa se decontează integral prin CNAS?
Da, hemodializa și dializa peritoneală sunt decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru pacienții asigurați, atât în centrele publice, cât și în cele private care au contract cu CNAS.
Pot călători dacă fac dializă?
Da, cu planificare. Pacienții în hemodializă pot rezerva locuri în centre de dializă din alte orașe sau din alte țări. Asociațiile de pacienți și medicul curant pot ajuta cu informații concrete pentru fiecare destinație.
Boala renală cronică poate fi oprită din evoluție?
Oprită complet, rareori. Dar un tratament corect al cauzei de bază și ajustările de dietă pot încetini semnificativ progresia și pot amâna cu ani momentul în care dializa devine necesară.
Un diagnostic de insuficiență renală nu înseamnă automat dializă iminentă. Mulți pacienți trăiesc ani buni în stadii moderate ale bolii, cu tratament medicamentos și controale periodice. Ceea ce contează cel mai mult este să nu amâne consultul cu nefrologul atunci când analizele de rutină arată primele semne de afectare renală.
Surse: Ministerul Sănătății din România, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), ghidurile Societății Europene de Nefrologie (ERA), recomandările Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) privind bolile cronice netransmisibile.
Acest articol are rol informativ și nu înlocuiește consultul medical. Dacă ai valori modificate la analizele renale sau simptome persistente, discută cu medicul de familie pentru un bilet de trimitere la medicul nefrolog.
